Acasă
Acasă la noi – Trofee Muzicale si Ţara Lilliput
Foarte mulţi copii talentaţi simt nevoia să se afirme, „să iasă în faţă”, să socializeze cu alţi copii asemenea lor, şi asta nu doar în cadrul unor evenimente speciale organizate care, adesea, îşi închid porţile imediat ce s-a sfârşit manifestarea, lăsând prichindeilor doar gustul unei glorii efemere. Pornind de la această idee, „Lilliput” – trofeemuzicale.ro le propune întâlniri constante, unde se pot cunoaşte între ei, îşi pot prezenta creaţiile, îşi pot împărtăşi talentele, şi pot găsi motivaţia de a persevera şi de a lucra mai mult şi mai bine până la următoarea întâlnire.
Acest tip de evenimente le va dezvolta spiritul de competiţie cu sine şi cu ceilalţi şi îi va face să simtă că aparţin unei comunităţi anume. La rându-le, părinţii ne-au confirmat necesitatea acestor întâlniri la care, nu doar că au fost prezenţi alături de prichindei, dar s-au şi implicat activ în cadrul manifestării.Există convingerea că încurajarea şi întreţinerea aptitudinilor şi pasiunii copiilor într-un anumit domeniu – în speţă, muzica – le va întări caracterul şi le va da încredere pentru a persevera şi a evolua în domeniul ales.
Firmele doritoare să se implice pot participa cu produse sau servicii pentru copii , primind in schimb ,pe lângă promovarea către un public ţintă bine conturat , recunostinta noastra si mai presus de toate zâmbetul princhindeilor fericiţi !
Pentru detalii si informatii suplimentare : contact[at]trofeemuzicale.ro